De ce candidez pentru Senatul României?
Ca şi dvs. şi eu am sperat, de fiecare dată, că „ va fi mai bine”, dar m-am înşelat . Acum am hotărât să-mi schimb atitudinea mea pasivă şi să mă implic în mod direct, dacă ajung în Senat, în schimbarea modului de a face politica în România.
>>detalii
Timişoara, oraşul nostru.
Trăiesc de 40 de ani în Banat, şi de 15 ani în Timişoara, pe strada C.Brâncoveanu, adică în colegiul în care candidez pentru Senat.
>>detalii
Integrarea europeană. Noi şi Europa.
Am fost primiţi în Uniunea Europeană, dar integrarea noastră va fi un proces îndelungat şi anevoios, proces care ne priveşte pe toţi.
>>detalii
Profesori incompetenţi, dezinteresaţi, nefericiţi
Majoritatea profesorilor din şcolile generale şi din licee nu sunt pregăţi de universităţi pentru a deveni profesori. Programele lor analitice sunt focusate pentru a-i forma pe studenţi ca cercetători, specialişti de înaltă calificare .Si ei fac acest lucru relativ bine.
În timpul facultăţii, majoritatea studenţilor nu frecventează cursurile modulului pedagogic, absolut necesar pentru orice absolvent de a deveni profesor de specialitate,chiar desconsiderând acest modul.
După terminarea facultăţii, 70-80% dintre absolvenţi devin....profesori,de matematică, de fizică, de biologie etc., în şcoli generale sau în licee de specialitate. Aceşti absolvenţi, dezamăgiţi, devin frustraţi, chiar în mod cumulat. Ei nu pot să facă ceea ce ar fi vrut, adică cercetare, în schimb ei trebuie să facă ceeea ce nu le place, adică predarea. Ei sunt practic, condamnaţi la o muncă silnică. Aceşti profesori frustraţi, nemulţimiţi şi nefericiţi se întâlnesc cu nişte tineri entuziaşti, inteligenţi, dorinici de învăţare. Vă daţi seama ce iese dintr-o astfel de combinaţie. Ceea ce vedem în jurul nostru,la ora actuală.
În viitor ar trebui să ne concentrăm asupra a trei discipline de bază, de însuşirea cărora depinde succesul fiecărui cetăţean. Aceste discipline sunt următoarele: metodologia învăţării , metodologia gândirii şi gestionarea propriei vieţi a fiecăruia.
Ce părere aveţi ?